Acum cateva luni, colegul nostru de club, mult mai experimentatul Ioan Cobzarenco, ne-a povestit de calatoriile sale cu velierul prin Scoția și în special de cât a fost impresionat de locurile cunoscute ca I-le Hebride, Firth of Clyde. Pornind de la povestirile sale, captivante ca deobicei, am inițiat împreună cu cei de la #wtta un proiect care să combine navigația în zonele mareice, turismul și degustarea de whisky.
Acestea fiind spuse am reușit ''să încropim'' două bărci închiriate de la localnici și să ne aventurăm într-una din cele mai frumoase călătorii. Plecarea a avut loc vineri, 12.07.2019 cu o companie low cost din București la Glasgow, iar după un zbor de 4 ore am ajuns de la 32 de grade temperatură la 18 grade - ceea ce a fost o reconfortant. De la Glasgow am luat pret de 20 minute un taxi spre Largs, marina de unde urma să preluăm bărcile și să ne întâlnim cu skipper-ul impus obligatoriu de proprietarul bărcii. Aici fie spus, navigatorii englezi și numai, au o părere foarte bună despre ei și cred că cineva venind dintr-o zonă fără maree nu s-ar putea descurca singur în apele lor. De aceea una din condiții a fost să luăm un skipper local. Acesta însă, contrar așteptărilor s-a dovedit a fi un moșuleț simpatic de 85 de ani, cu un nume și mai simpatic, Bob, ieșit de mult din câmpul muncii. Acesta din păcate nu auzea prea bine și avea pierderi temporare de memorie scurtă, fapt ce a provocat echipajului un pic de emoții dar asta nu ne-a afectat prea mult în călătoria noastră, mai ales că la un moment dat ne-a și cântat, între două volte, ceva tradițional.
Sâmbătă la prânz a avut loc așa numit-ul check-in al ambarcațiunilor, după stilul englezesc combinat cu cel scoțian. Totul a durat mai mult de 2 ore, de parcă, vorba cuiva din grup, doreau să ne vândă bărcile iar aranjamentele financiare au fost discutate până la ultima piuliță de pe barca. Extraordinari de meticuloși când vine vorba de afaceri și să își laude marfa.
Undeva după orele 17 am ridicat ancora, cu destinația Campbeltown, o marină fără o mare importanță exceptand rolul de tranzit pentru sincronizarea cu mareele și curenții. După aproape 6 ore de navigat (36 mile) peste Firth of Clyde, prin sudul Isle of Arran, drum în care vremea a fost înnourată, cu mici reprize de ploaie și valuri generate de curenții mareici, am ajuns aproape de miezul noptii. Marina din Campbeltown este destul de mică, iar în această perioadă, fiind folosită foarte mult ca punct de tranzit, am reusit să rămânem aici doar lipindu-ne de alte ambarcațiuni, formand al treilea rand. Drumul a fost bun, pentru cei câțiva care se inițiau în ale navigației neridicând nici un fel de probeleme de acomodare. Noaptea însă, o serie de ambarcațiuni au părăsit marina, în speranța folosirii unor curenți mareici favorabili spre destinațiile urmate. Deși zona de nord nu este caracterizată de curenți foarte puternici, totuși avantajul unui nod sau două de curent favorabil face diferența, pe distanțe medii, între o cină calda sau una rece. A doua zi, dumincă de dimineață ne-am reluat traseul spre punctul cel mai așteptat al întregii călătorii, Port Ellen, Marina din Isle of Islay, poarta spre Mecca whisky-ului single malt.
Traseul spre Port Ellen ocolește sudul peninsulei Kintyre, unde se află un far impresionant, după care urcă spre nord prin vestul peninsulei, parte mult mai cunoscută pentru farul și cantecul popular Mull of Kintyre. Acum am aflat că inclusiv Paul McCarteny a interpretat acest cantec despre reintoarcerea acasă, într-o versiune deosebit de frumoasă. Drumul de aproximativ 46 de mile este lipsit de peripeții, singura situația cu care nu ne mai întalnisem erau valurile de maree foarte stranii și care zguduia barca ca o căruța pe un drum pietruit. Am observat că aceste zone sunt marcate și pe hărțile electronice, fapt ce ne-a scutit de suprize.
Recunoscută ca una din cele 5 regiuni oficiale de producere a whisky-ului, Isle of islay este considerată regina I-lor Hebride are capitala la Bowmore iar portul principal la Port Ellen.
Cu o populație de peste 3.000 de locuitori, insula gazduiește mai mult de 9 distilerii. Din Port Ellen unde am acostat, se pot vizita pe jos 3 distilerii, Ardberg, Lagavulin și Laphroig. La celelalte distilerii (Bowmore, Cao Ila, Bruichladdich, Bunnaahabhain, Kilchoman, Port Charlotte) se poate ajunge fie cu bicicleta, fie cu autobuzul local, insula masurand 45 de km din Nord in Sud si 25 Km din Est in Vest. Infrastructura rutiera si drumurile pentru ciclisti sunt foarte bune și traversează zone pitoresti, multe din ele pe coastele de pe langă malul mării. În nord se află I-la Jura, deasemenea recunoscută ca marcă de whisky foarte apreciat. Aici se poate ajunge usor cu autobuzul și apoi feribotul din Port Askaig din nordul Ile of Islay, o localitate mică plină de tradiție și farmec cu doar 8 locuitori.
Noi am alocat 3 nopți și aproape 3 zile vizitei pe insulă, dar merită menționat faptul că am mai fi stat, atmosfera fiind cu adevărat reconfortantă. Deși oferta de restaurante era limitată, cele cateva existente și pub-urile din jur au fost mai mult decat suficiente. Mâncarea în toată insula și zona străbătută este deosebit de gustoasă, aici fiind o zonă recunoscută ca sursă de export de fructe mare și pește, inclusiv crabi, creveți uriași, scoici și vestitul somon scoțian. Majoritatea peștelui este afumat, probabil ca o punte de legătură cu whisky-ul care se produce pe insulă, și care este recunoscut pentru gustul foarte afumat. Ne-a atras atenția în mod plăcut o supă/ciorbă locală numită Cullen skink făcută dintr-un pește afumat (haddock), cartofi și ceapă deosebit de gustoasă.
Ceea ce ne-a mai atras atenția au fost marinele deosbit de curate și dotate cu tot ce este necesar unor navigatori, plata marinelor efectuandu-se prin intermediul unor safe-uri in care introduceai plicurile, puse la dispoziție, cu banii datorați. Totul pe bună încredere.
Într-un final, miercuri dimineață am plecat pe o vreme ploioasă către următorul nostru obiectiv, Crinan Canal aflat la nord de Isle of Islay, Ajutați de curent și vantul favorabil din sud am reușit să ajungem după 41 de mile, înainte orele 17 cand accesul la canal se închide. Aici ecluza deschisă ne aștepta să ne primească.
Despre Canalul Crinan se pot spune multe, dincolo de cifrele destul de impresionante, avand în vedere perioada istorică în care a fost inaugurat - 1801. Canalul își ia numele din satul Crinan aflat la capătul său vestic. Lung de aproximativ 14 km, canalul leagă satul Ardrishaig de Loch Gilp cu Sound of Jura, oferind un traseu navigabil între Clyde și Hebridele Interioare, fără a fi nevoie de o deviere lungă în jurul peninsulei Kintyre, așa cum am facut noi pe drumul spre Isle of Islay. Avand un număr de 15 ecluze si 7 poduri, Canalul are o diferență de nivel de 23 m, de la nivelul mării. Senzația parcurgerii lui cu un velier este greu de descris. E ca și cum ai călători între Predeal și Brașov nu pe DN1, ci pe o apa navigabilă. Însă, parcurgerea lui dincolo de frumusețe implică o provocare de ordin fizic a cel puțin două persoane care să închidă și să deschidă ecluzele acționate manual, fapt ce drumul de 14 km face să fie parcurs în 7-8 ore în funcție de traficul de pe canal. Dar acest efort merită mai mult decât te-ai aștepta, nici unul din cei care au depus eforturi pentru eliberarea căii către celalalt capăt al canalului neavând ceva a reclama.
După două nopți petrecute la cele două capete ale canalului, vineri dimineață ne-am îndreptat spre următorul obiectiv aflat la 10 mile, Tarbert, un port deosebit de frumos unde am făcut o oprire de câteva ore în drumul nostru spre portul de plecare, Largs. Portul Tarbert este mare și oferă cateva obiective de vizitat, dar accesul în marină trebuie făcut cu mare grijă, intrarea fiind foarte îngustă, la fel cum am observat că este în majoritatea marinelor vizitate. Seara am ajuns obosiți dar cu zambetul pe buze în Largs, unde am sărbătorit finalul călătoriei cu un whisky și o bere locală.
Dacă jurnalul de bord v-a încântat, vă așteptăm alături de noi în călătoriile viitoare să îmbinăm împreună plăcerea pentru navigație și turismul.
#sailawhisky#bluewaterclub#wtta