Am inceput sa merg cu vele pe Lacul Siutghiol (stiu, acum il cheama Lacul Mamaia asa cum si satul in care m-am nascut eu a trecut in era comunista de la Valea Neagra la Lumina). Apoi am iesit la regate pe Marea Neagra. Se intampla pe la mijlocul anilor '70 si cand ieseam din Portul Tomis un granicer ne nota iar la intoarcere ne taia de pe lista, adica era un fel de joc cu suma zero. Daca nu iesea socoteala insemna ca unul a luat-o spre sud-est, spre Istanbul.
A urmat prima barca, in noul mileniu, si am mers cu ea intre Sulina si Istanbul.
Niciodata insa nu am stabilit ora de plecare sau cea estimata de ajungere altfel decat dupa cum aveam chef si timp.
A doua barca m-a scos prin Gibraltar pe apele Atlanticului si astfel am ajuns sa descoper mareele, cresterea si scaderea nivelului apei cu curentii de dute-vino aferenti.
Aveam sa trec temutul Golf Biscaia in august 2016, de la La Coruna la Brest, fara a citit prea mult despre curentii de la capatul drumului. Aflasem cate ceva insa mi-am zis cat de rau poate sa fie pentru o barca solida cum este Batrana Doamna (o barca Hallberg Rassy 35)?
A fost foarte rau, nu cat pentru barca cat pentru noi, cei de pe barca.
In noaptea de 19 august 2016 a fost furtuna in Biscaia, cum este des pe acolo, cu vant din sud-vest ce a urcat peste 35 de noduri la rafala si valuri de 3-4 metrii. Furtuna era prognozata numai ca a sosit mai devreme cam cu 24 de ore asa ca nu era in plan.
Am redus velatura mai mult decat era nevoie si inaintam cu 2-3 noduri tocmai sa nu ajung la Point de Raz mai devreme de ora 11.00, cand curentul care venea din nord urma sa isi schimbe directia. Masura nu a fost de ajuns ai am ajuns pe la ora nou nimerind in periculoasa situatie de "wind against tide".
Ce inseamna asta? Valurile ramase de peste noapte (vantul era acum de 12-15 noduri) se izbeau literalmente de apa impinsa de catre curentul de 4-6 noduri. Greu de descris cum arata marea acolo si atunci: o fierbere nebuna, cu creste si hăuri adanci printre care mergeam cu morotul. In loc sa reduc puterea motorului ca barca sa nu contribuie si ea la haosul din jur, am mentinut puterea ca pentru ape line, linistite. Benzile date de barca erau de 50-60 de grade, cateva valuri trecand peste cockpit.
In tot acest iad dezlantuit s-a gasit si postul pazei de coasta de pe tarm sa ma intrebe de unde venim, unde ne ducem si cate suflete mai sunt la bord. Am reusit performanta sa raspund la toate intrebarile, cabrandu-ma cu microfonul in mana ca un dansator de rock-and-roll indracit.
Urmand calea unui ferry-boat, m-am apropiat mult de mal si am intrat sub un adapost fata de curent si astfel am reusit sa trecem de Pointe de Raz. Odata lasat in urma Phare de la Vielle si sub privirele ocrotitoare ale Notre-Dame-des-Naufrages am dat de ape linistite si am continuat mult mai intelepti decat eram cu o noapte mai inainte.
Ne-am gasit linistea in Marina Morgat unde barca avea sa ramana pana in octombrie cand a trebuit sa o mut la Brest, Marina Moulin Blanc, mult mai potrivita pentru vremea de iarna din Bretania.
Cand am trecut a doua oara pe acolo, de la nord spre sud, am ajuns fix in perioada de "slack", cand pret de 15-20 de minute apa este linistita, curentul schimbanu-si sensul in intervalul acesta.
Altfel spus, am fost punctual la intalnire.
Ioan Cobzarenco
Comments