Cu cele 704 mile, Turul Irlandei este a doua competitie ca lungime din calendarul Royal Ocean Racing Club, un calendar care cuprinde curse precum Rolex Middle Sea, Rolex Fastnet sau La Trinité - Cowes.
Cursa are loc la fiecare doi ani, incepand din 1980. Startul și finish-ul sunt în largul portului Wicklow, la sud de Dublin, de unde ambarcatiunile trebuie sa lase la tribord Irlanda și insulele acesteia, inclusiv celebrul Fastnet. Am participat la cursa pe o barcă VO 60, Libertalia, cu care Djuice Dragons au iesit pe locul 6 la Volvo Ocean Race în 2001-2002.
Cele 700 de mile constituie o provocare pentru navigatori. Odata trecuți de Tuskar, în sudul Irlandei, predomină un vant SV puternic, cu un curent semnificativ, care, atunci cand are direcție SV, provoaca valuri violente și scurte.
Partea de vest a Irlandei este dominată de vanturi foarte puternice și mare agitată, constituind partea cea mai grea din punct de vedere fizic a întregii curse. Cel puțin 24 de ore de navigat în 30-40 de noduri de vânt, cu valuri de 5-6 metri și o bună parte din echipaj afectată de răul de mare. Pe o barcă de 60 de picioare, unul dintre gândurile care îți răsună obsedant în cap este „ce naiba fac aia de pe Mini, cu 6 metri de cocă, pe nebunia asta?”. Am aflat ulterior că au făcut ce-am făcut și noi, au strâns din dinți și-au ajustat velele.
În nordul Irlandei, bărcile sunt într-o cursă continuă pentru a prinde culoarul de trecere în nord-est, lângă insula Rathlin, unde curentul foarte puternic poate determina chiar imposibilitatea de a naviga, în condiții de vânt contra curent. Peisajul este magnific, marea curge ca un râu de munte, iar bărcile ajunse la ore nepotrivite caută, la rasul stâncilor insulei Rathlin, contracurentul salvator.
Odată trecuți în est, începe un război al nervilor, din cauza vântului extrem de slab și a curentului semnificativ. O mare parte a ambarcațiunilor rămân la ancoră în așteptarea curentului favorabil sau descriu traiectorii stranii în cele câteva ore în care apa este mai puternică decât vântul. Aici am verificat relativitatea timpului, când, la începutul cartului următor, am găsit cu surprindere barca în același loc în care o lăsasem cu trei ore în urmă. Track-ul este un fel de dans bețiv, greu de reprodus în condiții de vânt.
În fine, linia de sosire este la intrarea în port, spre vest și, în lipsa vântului, se întâmplă des ca bărcile să treacă spre sud, paralel cu finish-ul, purtate de curent. Odată trecuți de Dublin, am rămas și noi fără vânt, cu un ETA care se lungea sarcastic. O boare de vânt, un vânticel, o adiere, o mișcare a aerului greu de sesizat ne-a umflat spinul cât să învingem curentul. Și am trecut linia de sosire dimineața la 04.45, după 4 zile, 14 ore și 47 de minute de cursă.
Oricare ar fi ora de sosire, trecerea liniei este marcata cu o salvă de tun și de invitația transmisă prin stație de a lua micul dejun, prânzul sau cina, după caz, la Clubul de Yachting din Wicklow. La Club, niște voluntari plini de suflet și bucurie, întâmpină, 24/24, întorșii de pe mare.