+40753153110

Strada Boiangiu Radu, București, Romania, 011386

  • White Facebook Icon
  • White YouTube Icon

©2018 by Blue Water Club.

Povestea unei bărci (I) Virusul Jules Verne


Acum adresa mea e simplă: locuiesc într-o barcă. Într-un port. Oricare port doresc eu. Barca poartă numele de Doamna Ana, numele celei fără de care barca asta n-ar fi existata niciodată: mama mea. Singurul lucru pe care trebuie să-l fac e să ridic ancora şi apoi velele, să-i spun „Hai, mamă“. De rest se ocupă ea, vântul şi valurile. Există vreo definiţie a libertăţii dincolo de asta?


Acum barca se leagănă la ponton într-un port mic şi de obicei liniştit - Limanu - România, ţara pe care o iubesc oriunde aş fi şi de care mi-e dor chiar şi când sunt acasă, fiindcă în ultima vreme nu e aşa cum am visat-o şi o visez mereu, e puţin suferindă, deocamdată. Dar o să-i treacă.


Doamna Ana, Marina Limanu.

Dacă e să fiu sincer cu mine până la capăt, mărturisesc că aprope toată viaţa am locuit într-o barcă, aşa cum locuieşti într-un vis. Acolo nu te găsesc nici mama, nici prieteni nedoriţi, nimeni. Ştiţi bărcile acelea dintr-o foaie de caiet îndoită în mai multe, bărci care arată ca un coif? Dacă o pui pe cap e coif, dacă o pui pe apă e barcă: prima multifuncţională din viaţa oricărui puşti. Era minunat să le urmăresc cum le ducea apa după o ploaie caldă prin rigola străzii şi să lipăi după ele până când se înecau în canal. Şi de la poartă până la cimitirul acela în care naufragiază bărcile de hârtie treceam Atlanticul şi Pacificul, intram pe Amazon, în golful adăpostit al unei insule bântuite de piraţi, găseam comori ascunse, luptam cu băştinaşi şi multe altele. Doar imaginaţia era capătul. Şi totul mi se trăgea de la o viroză cu complicaţii care mă ţinea în pat de câteva săptămâni şi, pentru ca să nu mă plictisesc singur, mama mi-a adus o carte cu multe poze fără să se gândească o clipă că îmi alina o boală ca să-mi inoculeze alta pe viaţă. Da, o carte cu multe poze ciudate, în care vedeam un fel de vagon de fier cu multe ferestre, prin care cei dinăuntru se uitau la peşti ciudaţi şi caractiţe imense, fiinţe despre care abia atunci aflam că există într-o lume care se cheamă mare şi ocean, lume mai fascinantă decât cea cu vrăbii, capre şi căţei. Intram în lumea Jules Verne care pe vremea aceea se citea aşa cum se scria. Împins de curiozitate am început să fac primele descoperiri, urmărind cu degetul buche cu buche: î-n-a-n-u-l... s-a-p-e-t-r-e-c-u-t şamd. A fost greu cu primul, rând apoi cu prima pagină. Când am ajuns la s f â r ş i t  descoperisem alfabetul, descoperisem marea, îl descoperisem pe Jules Verne şi mă descoperisem pe mine: voiam pe oceane, voiam o barcă.


Doamna Ana, la început de drum.

Viaţa fiecăruia dintre noi e plină de poveşti: poveşti mai mici, poveşti mai mari, şi povestea aia din care nu poţi evada niciodată. Nu ai o poveste, nu exişti, n-ai existat, nu vei exista niciodată.


Alfred Neagu

A mea e povestea unei bărci.

Ca să ajung la ea a fost drum lung. Am fost căpitan la 15 ani deşi aveam doar şase, l-am însoţit pe Pagenell descoperind gângânii, trăiam cutremurat Aventurile Submarinului Dox, lumea era minunată, plină aventuri şi din paginile cărţilor ieşeam în realitatea care acum fremăta de valuri, de strigătele maimuţelor din junglă, de oameni curajoşi. O, ce vremuri.

Când vă uitaţi la Doamna Ana, nu priviţi doar lemnul ei, catargul şi velele, vopseaua care se mai scorojeşte. Amintiţi-vă povestea ei.


Doamna Ana, in drum spre mare.

Dacă mi-ar fi cumpărat cineva o barcă, ar fi fost ca o pereche de pantofi pe care atunci când te strâng îi schimbi cu alţii. Dar aşa, a fost întâi visul, apoi a devenit copilul pe care l-am crescut filă cu filă, cui cu cui, cucui cu cucui, pentru ca să ajungă moştenirea mea pentru ceilalţi, să viseze şi ei ascultând ca mine acum ce-mi spune vântul prin straiuri şi sarturi.

Iar aceste rânduri construiesc povestea unei bărci. Barca asta va exista chiar mai mult chiar decât lemnul ei pentru că are o poveste. Iar poveştile trăiesc mai mult decât noi, mai mult decât lemnul, mai mult decât fierul. Lumea lor e veşnică, precum visul.


Alfred