Însemnări de călătorie: Madeira
Am ieșit din Mediterana pe la mijlocul lui octombrie 2014, prin Gibraltar, împins de un vant de 30 de noduri, în direcția Arhipelagului Madeira. Aveam pentru prima oară în viață apa oceanului sub chilă însă ne aflam pe una dintre rutele cele mai aglomerate din lume așa că nu prea am avut timp sa celebrez. Vântul ne ducea ușor-ușor către schema de separație a strâmtorii, vapoarele trecând din ce în ce mai aproape de noi. După Tarifa vântul a început să cadă așa ca până la urmă ne-am văzut nevoiți să punem motorul.
După cinci zile de navigație oceanică am ajuns în Insula Porto Santo, din fericire nu impinși de o furtună napraznică așa cum s-a întamplat în 1418 cu doua corabii portugheze care au descoperit-o, găsindu-și adăpost intr-un port natural. Colonizarea insulei s-a făcut însă cu dificultate, cea mai mare problemă fiind lipsa apei potabile si a iepurilor sălbăticiți. Astăzi insula adăpostește mai multe hoteluri si un teren de golf inscris in circuitul european. Aici se află o casă în care a locuit Christopher Columb pentru un timp, împreuna cu soția sa portugheză, transformată astăzi în muzeu.
Am dormit o noapte la ancoră în bazinul portului, lăngă un catamaran, leganți de hulă si de vise. Dimineața am văzut digul de exterior al marinei, un dig de tip "șvaițer" care m-a intrigat dar am înțeles repede cum stăteau lucrurile.
Fiind în ocean, diferenta dintre nivelul apei intre minim și maxim, în timpul mareelor, este de câțiva metri ceea ce ar face ca apa fie sa năvăleasca în marină fie să iasă prin intrarea destul de ingustă. Pentru a evita ca bărcile să faca un permanent du-te vino, i se mai oferă apei o cale, prin digul costruit ca un ciur.
După ce am făcut plinul cu motorină am pornit către Madeira, cu motorul, vânt fiind foarte slab. Am trecut de mica insulă São Lourenço, unde se află cel mai estic punct al Madeirei, pe sub farul ce stă cocoțat la 103 m deasupra valurilor. Farul a fost pus in funcțiune in 1870 și se afla intr-o zonă aparținând de Parcul Natural Ponta de São Lourenço.
Am trecut apoi pe langă Aeroportul International Santa Catarina a cărei pistă este flancată de munți înalți, pe de o parte, și de ocean, pe cealaltă parte. Ultima porțiune a pistei se sprijină pe 180 de stâlpi din beton, cu înălțimea de 70 m fiecare, o aterizare aici fiind de palmares chiar și pentru cei mai experimentați piloți.
Navigația paralelă cu coasta până la Funchal, capitala insulei, ne-a arătat o coastă abrubtă și acoperită cu hoteluri, bungalouri sau case de vacanță făcându-ne sa înțelegem imediat care este principala sursă de venit a insulei: turismul.
Arhipelagul portughez Madeira se află în Oceanul Atlantic la aproape 1.000 km SV de Lisabona si este format din patru insule: Madeira si Porto Santo care sunt locuite si Insulele Desertas si Selvagens care sunt rezervații naturale, nelocuite, cu acces limitat pentru turiști. Madeira este cea mai mare si cea mai populată dintre insule, aproximativ 260,000 de locuitori, dintre care jumătate dintre ei locuiesc în capitala arhipelagului, Funchal. Pe lângă turism, care ofera 10% din ltotalul ocurile de munca, insula exporta vin, zahar, fructe tropicale si obiecte de artizanat.
Dupa ce am reușit sa contactăm marina, am fost îndrumați într-un mod foarte prietenesc la un mic ponton, opus intrării. Marina este mică, aflată chiar in inima orașului, așa că bărcile sunt nevoite sa stea legate bord în bord chiar și câte patru. Droppelima având pescaj mic, doar vreun metru și jumătate, pontonul la care ne-am legat era folosit în mod obișnuit de către bărci cu motor.
Cu o mașină închiriată am pornit a doua zi să explorăm insula.
Exista un extraordinar sistem de drumuri, impecabile ca semnalizare, asfalt și parapeți de protecție. Insula fiind predominant muntoasa, sosele strabat versanții prin zeci de tuneluri sau merg pe marginea coastelor inalte oferind deschideri intre munte si mare minunate.
Prima oprire am facut-o la Cabo Girão, o stâncă în formă de diamant ce se ridica vertical pe malul oceanului, la 560 metri. In 1982 aici a fost construita o platforma cu podeaua din sticla astfel încât te simți plutind deasupa țărmului, dacă nu ai rău de înălțime.
Am traversat insula de la sud la nord, lăsând în urmă plantațiile de bananieri și viță de vie. Aici relieful este mult mai accidentat, iar așezările de pe țărm sunt înghesuite între munți și ocean. În schimb văile cu maluri înalte si foarte verzi amintesc de peisaje tropicale. Sunt multe piscine cu apa din ocean, umplute de valurile ce se sparg de stâncile vulcanice de culoare neagră.
O vizită la Centrul pentru Vulcanism din São Vicente ne întoarce cu câteva milioane de ani în urmă pentru a vedea frământările ce au dus la formarea arhipelagului. Mai întăi a apărut Porto Santo, acum 14 milioane de ani, iar erupțiile care au avut loc între 5 milioane si 700 de mii de ani în urmă au format un munte pe fundul oceanului înalt de 6.000 de metri al cărui vârf este ceea ce numim astăzi Madeira. De remarcat ca 90% din insulă are o înălțime de peste 500 m. Centrul se află la gura unei peșteri formată dintr-o serie de tuburi din lavă si care permite vizitatoruluui o plimbare de 700 de metri pe unde cândva curgea lavă.
În secolul al XVI-lea locuitorii au început construcția unor canale care să transporte apa din partea nordică, mult mai bogată în precipitații, în partea sudică, mult mai aridă dar cu sol mult mai fertil. Numite levada, astazi au ajuns sa aibă o lungime totală de 2.170 km dintre care 40 km sunt tuneluri săpate în stîncă. O parte dntre ele sunt însoțite de cărări ce permit drumeții de zeci de kilometrii, altele sunt inaccesibile și chiar periculoase datorită înalțimii la care se află sau a faptului ca sunt foarte alunecoase.
Un traseu ce te poartă prin pădurea de lauri, declarată patrimoniu UNESCO, este Ribeiro Frio-Portela. Intinerariu are o lungime de 11 km ce pot fi parcurși cam în patru ore, fără prea mare efort.
O zi ne-am dedicat-o vizitării Parcului Natural Ponta de São Lourenço, aflat la extremitatea estică a insulei. Aici relieful a fost sculptat de apă și vânt oferind diferite forme, după imaginația fiecăruia.
După ce mașina este lăsată în paracare se pornește pe un traseu de aproximativ 6 km mergând pe malul Golfului d'Abra. Traseul nu este dificil, cele câteva urcușuri nu trebuie să fie o prblema dar merită!
